Avize și Autorizații Construcții

Ghid Construcții » Avize și Autorizații Construcții
Avize și Autorizații Construcții2017-03-23T15:48:06+00:00

Obținerea-certificatului-de-urbanism-a-avizelor-și-acordurilor-și-autorizației-de-construire

Secțiunea ”Avize și Autorizații Construcții” a Ghidului de Construcții a Trilitica.Ro conține o serie de articole grupate în conformitate cu pașii care trebuie parcurși pentru a obține o autorizație de construire, începând cu certificatul de urbanism, continuând cu avizele și acordurile necesare, autorizații construcții, dar și alte articole având legătură cu autorizarea, chiar dacă indirectă.

Am considerat întotdeauna autorizarea construcțiilor ca fiind de o mare importanță, nu atât pentru că ne desfășurăm activitatea în domeniu, cât pentru nivelul de civilizație pe care îl presupune acesta.

Regulamentul de Urbanism este o expresie directă a dorinței oamenilor de a ordona haosul care ar fi dacă fiecare ar construi ce vrea, când vrea, cum vrea, fără a fi interesat de impactul pe care propria clădire îl va avea asupra vecinilor în mod special, dar și a comunității în ansamblul său.

Fiecare tinde să fie interesat de autorizațiile construcțiilor atunci când ni se pare că vecinul construiește prea aproape, prea înalt sau prea urât, disprețuindu-le atunci când noi înșine dorim să construim.

Procesul de Autorizare în Construcții

Obținere Certificat de Urbanism1. Certificatul de Urbanism

Acesta este primul pas. C.U. ne spune ce putem construi, cât de înalt, ce retrageri trebuie să respectăm, ce acte ne trebuie pentru autorizația de construire:

  • Autorizare directă, PUD sau PUZ

Autorizarea directă, PUD sau PUZ

Ce este Autorizarea directă Autorizarea directa este aceea în care procedura nu impune corectarea sau detalierea Regulamentului de Urbanism, adică realizarea unui PUZ sau PUD ((Plan Urbanistic Zonal sau Plan Urbanistic de Detaliu). PUD sau [...]

Mai multe despre Certificatul de Urbanism

Avize-și-Acorduri-în-Construcții2. Avize și Acorduri

Avizele și acordurile în construcții sunt solicitate prin certificatul de urbanism și sunt pasul secund în traseul obținerii autorizațiilor de construire. Ele sunt de mai multe feluri.

Mai multe despre Avize și Acorduri

Autorizația de Construire3. Autorizația de Construire

Avizele și acordurile în construcții sunt solicitate prin certificatul de urbanism și sunt pasul secund în traseul obținerii autorizațiilor de construire.

Autorizația de construire

Autorizații Construcții, Urbanism și Disciplina în construcții

Întreaga procedură are un cadru legal, stabilit de Legea 50 a autorizării construcțiilor și a Legii 10 privind calitatea în construcții. Toate etapele sunt măsuri de asigurare privind respectarea condițiilor din Regulamentul General de Urbanism precum și a regulamentelor locale de urbanism, precum și a normelor tehnice și a legislației în vigoare pentru respectarea standardelor minime de calitate privind siguranța structurală, siguranța în exploatare, securitatea la incendiu, igiena și sănătatea oamenilor, protecția la zgomot, protecția mediului, izolarea termică și hidroizolațiile.

Autoritățile publice care emit aviz și autorizații în construcții nu verifică direct respectarea acestor norme și normative, ci, prin procedurile instaurate verifică faptul că în proiectare și autorizare sunt respectați anumiți pași, documentațiile sunt întocmite de specialiști atestați, întărindu-se astfel sistemul de calitate .

Click edit button to change this text.

De reținut despre procesul de obținere al avizelor, acordurilor și autorizației de construire:

  • Este nevoie de autorizație de construire pentru orice construcție nouă

  • Singurele lucrări de construcții care nu necesită autorizația de construire sunt cele de reparații pentru clădiri care nu sunt  monumente istorice sau în zone protejate. Lucrările de reparații sunt cele privind tencuieli, reparațiile acoperișului, înlocuirea tâmplăriilor fără a le schimba forma, materialul sau culoarea.

  • Autorizația de construire respectă regulamentul de urbanism.

  • Pentru obținerea autorizației este nevoie de DTAC – Documentația pentru obținerea autorizației de construire

  • DTAC trebuie să respecte condițiile impuse de Certificatul de Urbanism.

  • DTAC-ul trebuie să conțină avizele și acordurile cerute de Certificatul de Urbanism.

  • Certificatul de Urbanism nu conferă dreptul de a construi.

  • Certificatul de urbanism stabilește condițiile pe care proiectul și viitoarea construcție trebuie să le îndeplinească.

  • Avizele și acordurile necesare sunt stabilite prin Certificatul de Urbanism

  • În prezent nu se poate obține o autorizație de construire pentru lucrările deja executate.

Dacă ai întrebări suplimentare, ești invitat să ni le pui prin programul nostru:

Întreabă un arhitect despre viitorul tău proiect de casă!