Home/Proiecte Case/Proiecte Case și Vile Unicat
Proiecte Case și Vile Unicat 2017-03-23T15:48:08+00:00

Arhitectura înseamnă, în primul rând, proiecte case și vile unicat. De-a lungul istoriei, celelalte tipuri de clădiri au fost mult timp, de fapt, tot niște proiecte de case: templul era casa zeului, palatul era casa conducătorului.Poate că de aceea orice arhitect proiectează oricând, cu plăcere, o casă sau o vilă.

Proiecte Case și Vile: Proiecte Case Unicat

Ultimele proiecte case unicat 

Vezi aici mai multe proiecte de case unicat 

Procesul de proiectare

Proiecte Case - Procesul de proiectare

Programarea se realizează odată cu începerea căutării unui teren adecva pentru proiectul de casăt, indiferent dacă este un proces conștient sau nu. Atunci când terenul este deja ales sau este deja proprietatea clientului, se desfășoară în perioada de anteproiect, indiferent dacă este un proces conștientizat sau nu.

Anteproiectul este faza în care se detaliază viitoarea temă de proiectare a casei. Se desenează planurile casei pornind de la solicitările Dvs. Acestea se modifică la fiecare întâlnire astfel încât ele să reprezinte într-adevăr casa mult visată. Apoi se studiază fațadele casei și aspectul exterior.Mai multe despre anteproiect

Avem trei planuri tarifare pentru orice proiect de casă unicat. După el se construiește casa, iar un extras din acesta, DTAC-ul, va folosi la obținerea autorizației de construire. Tot în baza proiectului trebuie selectat și constructorul.

Procesul de Avizare și Autorizare este relativ simplu în ciuda faptului ca este perceput de multa lume ca fiind greoi și iritant:

  1. Certificatul de Urbanism
  2. Avize si Acorduri
  3. Autorizatia de Construire

Singurul mod avantajos în care selecția constructorului se poate face este analizând oferta de execuție pentru toate cantitățile de lucrări pe proiectul casei le presupune: săpături, turnări de beton, cantități de armaturi, cantități de zidării, tencuieli, vopsitorii, șape, izolații șamd.

Lucrările de construcții pentru casa Dvs. trebuie să fie de bună calitate. Noi urmărim lucrările, stabilind o serie de faze determinante pe care le verificăm. În plus, în funcșie de evoluția șantierului, putem realiza și alte vizite față de cele stabilite inițial.

De ce să ne alegi pe noi?

  • Proiectare integrată: arhitectură, rezistență și instalații
  • Serviciile încep de la alegerea terenului, până la finalizarea casei
  • Creativitate și experiență
  • Suport în selectarea constructorului
  • Suport în derularea proiectului de investiții

Proiecte case - întreabă un arhitect
Cu siguranță vrei să cumperi terenul de casă fiind bine informat. Este important să știi ce se poate construi și ce nu, ce retrageri și alinieri trebuie respectate, cât de mare ar trebui să fie casa, la ce buget trebuie să te aștepți atunci când construiești ceea ce ți-ai dorit, sau ce se poate realist construi din ceea ce-ți dorești!

Vrei să știi cât va costa, ce este de făcut, cât va dura… Vrei să știi totul.

Așadar, întreabă un arhitect!

Prețuri proiecte case:

Anteproiect

200+TVA

Buget

10+TVA/m²

Avantaj

15+TVA/m²

Elite

20+TVA/m²

Proiecte Case și Vile, Articole

3 Proiecte de case cu terasă înierbată

Am făcut mai multe proiecte de case cu terasă înierbată în ultimul timp. Acum vrem să vă prezentăm trei dintre ele, pe cele cu terase circulabile. În primul rând trebuie remarcat că tot mai multă lume arată deschidere către arhitectura modernă, pe care o considerăm cea mai potrivită pentru casele proiectate acum. Am făcut mai multe proiecte de case cu terasă înierbată în ultimul timp. Acum vrem să vă prezentăm trei dintre ele, pe cele cu terase circulabile. Accesul pe casă 3 proiecte de case cu terasă înierbată, două soluții diferite Primul dintre aceste proiecte de case are o soluție neobișnuită. Scara de acces pe terasă este exterioară. Pe scară se urcă dintr-o terasă de la etaj. De la terasa dormitorului matrimonial de la etaj se ajunge pe terasa înierbată de pe casă. Această casă modernă este într-o puternică legătură cu exteriorul. Parterul se deschide într-o terasă mare, prin camera de zi. Dormitorul matrimonial de la etaj se deschide într-o altă terasă. De pe aceasta se accede apoi și pe casă. Vedeți aici mai multe detalii despre acest proiect de casă modernă! Două case, aceeași soluție 2 dintre aceste proiecte au accesul pe terasă printr-un etaj parțial, sau o mică mansardă. Aceste corpuri adăpostesc casa scării. Prima casă, pe un teren destul de mic, aduce acestui proiect de casă un surplus de spații verzi de aproape 60 de m² care se adaugă curții de doar 100 m², din care pot fi plantați doar 50 m². Deci avem o creștere a spațiilor verzi cu 120%! Vedeți mai multe imagini cu acest proiect de casă! Terasa înierbată și accesul din etajul retras. La cel de-al doilea proiect de casă cu acoperiș verde, creșterea suprafeței de iarbă nu mai este la fel de mare ca în exemplul de mai sus, însă spațiul câștigat prin realizarea etajului retras (sau mansardă) se deschide spre două terase, acoperite cu peluze răcoroase. Perspectivă aeriană asupra terasei circulabile și a corpului de acces. Partea dreaptă, spre sud, va fi folosită pentru amplasarea panourilor solare. Terasa este înierbată și circulabilă. Ambele proiecte de case de mai sus au astfel proiectate corpurile de acces pentru a putea monta pe fețele lor înclinate panouri solare. Aceste laturi sunt, în ambele cazuri, orientate spre sud. Vedeți și restul pozelor pentru acest proiect de vilă! Mai multe despre terasele înierbate Proiectele de case cu terasă înierbată sunt o soluție excelentă pentru clima noastră. Stratul de pământ vegetal [...]

Proiecte Case și Vile: Selecția Constructorului

Ce știi, probabil, deja despre selecția constructorului Cu siguranță ai citit articole care te îndeamnă să vorbești cu prietenii și cunoștințele tale care și-au construit recent o casă. Ei ar putea, într-adevăr, să-ți recomande un constructor. De asemenea, poți să-i ceri constructorului să-ți arate șantiere în curs și case deja construite, să ceri să vorbești cu proprietarii. Ei bine, știi că oamenii arareori sunt dispuși să-și admită greșelile! De multe ori ei caută confirmarea faptului că nu au greșit, sugerând aceeași soluție pe care ei au ales-o și celorlalți. Nu este chiar să moară și capra vecinului, dar pe aproape. Cum se face selecția constructorului? Simplu! Pornind de la ceea ce vrei să construiești! Dar cum „o casă de 157,50 m²” este ceva mult prea vag, trebuie să pornești de la proiectul casei, mai exact de la proiectul tehnic. Acesta descrie în amănunt cum va trebui construită casa. Proiectul tehnic conține listele de cantități de materiale, pentru fiecare specialitate: arhitectură, rezistență și instalații. Știind cantitățile de materiale, putem afla cât costă ele, cât costă să le transporți și să le pui în operă. Cu aceste informații, un constructor bun îți poate da o ofertă pe care cu siguranță o și poate onora. Ofertele constructorilor îți vor veni așadar ca o listă de materiale conținând prețurile per metru cub, pătrat sau liniar, uneori pe kilogram, pentru fiecare material important din viitoarea ta casă, inclusiv pentru cele mărunte. Mai mult, se poate stabili și un procent pentru eventuale cheltuieli neprevăzute. Ofertele le primești invitând constructorii la o selecție de ofertă sau chiar o licitație. Noi le organizăm online! Da, arhitectul tău poate să-ți organizeze o astfel de operațiune. Așa de simplu? Categoric nu! Mai ai de făcut câte ceva: Negocierea unui contract de execuție Da, cu primii doi constructori clasați, poți negocia! Discuțiile însă arareori ajung la 10% din valoarea ofertată. Va trebui însă să negociezi cu atenție: termenele de execuție modalitățile și termenele de plată avansurile plătite garanțiile de bună execuție modul de recepție al lucrărilor ce materiale de construcții vei alege sau achiziționa tu personal ce subcontractori are responsabilitățile legate de pază, protecția muncii, branșamente provizorii de electricitate evacuarea deșeurilor Dacă alegi să-ți angajezi separat firme pentru instalații, de exemplu, este foarte indicat ca acestea, cu prețurile negociate de tine, separat, să fie totuși subcontractate de antreprenorul general. De ce? Pentru că așa vei ști că ei se vor coordona și nu vor apărea întârzieri sau costuri suplimentare legate de coordonarea defectuoasă dintre [...]

Casa modernă din Berceni (Imagini)

Costin Gheorghe, colegul nostru arhitect, s-a întrecut pe sine realizând fotografiile pentru casa modernă din Berceni pe care noi am proiectat-o în 2013. Nu mai este un proiect de casă, este o casă. O casă modernă Acesta este un moment pe care l-am așteptat mult timp, să putem realiza fotografii exterioare ale acestui proiect de casă. Pardon! Nu mai este un proiect de casă, este chiar o casă! Este un cămin deja, de mai multe luni. Am tot spus casă modernă, dar greșesc. Modernismul este altceva, aceasta este arhitectura contemporană. Am așteptat să crească iarba Gazon și pavele înierbate în curte Clienții noștri s-au mutat de anul trecut. E drept că în această iarnă destul de blândă am fi găsit multe zile în care lumina să fie prielnică unui pictorial de arhitectură, însă ce înseamnă o casă dacă nu este înconjurată de iarba verde? Ufff Există prea puține exemple de arhitectură contemporană (hai să-i zicem tot casă modernă!) cu care clienții birourilor de arhitectură să fi interacționat deja. Există o reticență și o teamă în sufletul oricărui client care acum se aventurează să-și construiască o casă modernă (iar am zis-o!). De ce geamuri așa de mari? De ce acoperiș plat? Nu o să fie prea frig? Nu o să coste căldura prea mult? Nu o să plouă în casă? Dar nu or să vadă vecinii prea mult în casa mea? Nu o să cost pur și simplu prea mult? Unui client îi trebuie mult curaj, multă stăpânire de sine și multă încredere în arhitect să ia această hotărâre ambițioasă și mai ales să se țină de ea! Și aici am trecut prin momente de îndoială, teamă, confuzie și probabil multă adrenalină.

Să păstrăm legătura! Urmăriți-ne pe unul dintre canalele de mai jos: